Omul care isi construiește de unul singur propria catedrală

Nu sunt arhitect, nici constructor, nu am studiat nimic relaționat cu construcțiile, nu există planuri sau proiecte. Totul este doar în capul meu.

La 21 de km distanță de Madrid, găsim Mejorada del Campo, o localitate cu o populație de aproximativ 20 000 de locuitori, mulți dintre ei câștigându-și traiul cu ce scot din agricultură. Aici putem da și de Justo Gallego, cea mai cunoscută persoană din zonă, un călugăr în vârstă de 89 de ani, pentru unii un nebun excentric, pentru alții un erou demn de admirat. Asta pentru că Justo Gallego se încăpățânează de aproape jumătate de secol să își construiască propria sa catedrală.

”Lucrez de peste 50 de ani la această catedrală, trezindu-mă la trei dimineața pentru a începe ziua de muncă. Cu excepția unor ajutoare sporadice, am făcut tot cu material reciclat. Nu există termen de finalizare pentru terminarea lucrării. ”

Lui Justo Gallego i se spune ”nebunul satului”, asta și pentru că din resturi de cărămizi a reușit să facă niște columne perfecte. Nu a studiat arhitectura, iar opera lui este catalogată drept ”Catedrala gunoiului” pentru că este făcută cu tot felul de resturi de materiale luate de pe la alte lucrări de anvergură sau donate de firme de construcții. Catedrala lui Don Justo Gallego se întinde pe o suprafață de 4.740 metri pătrați. are o înălțime de 35 de metri și două turnuri înalte de 60 m.  Mai marii din biserica spaniolă se feresc să recunoască această construcție drept catedrală și încă nu i-au permis bătrânului călugăr să țină slujbe în ea, pe motive de securitate.








Spot publicitar realizat de Aquarius în 2005

 
surse foto: 86400.es , cbsnews.com, cosasdearquitectos.com

Alex

Phasellus facilisis convallis metus, ut imperdiet augue auctor nec. Duis at velit id augue lobortis porta. Sed varius, enim accumsan aliquam tincidunt, tortor urna vulputate quam, eget finibus urna est in augue.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu